La invitația Excelenței Sale, domnul Radko VLAYKOV, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Bulgare în România, ieri 29 februarie 2024, echipa BRCT Călărași a participat la Recepția oferită de Ambasada Bulgariei cu ocazia Zilei Naționale a Bulgariei.

Împreună cu cei prezenți, am omagiat eroismul si sacrificiul eroilor care au căzut pentru a crea istoria așa cum o știm astăzi, precum și legăturile dintre bulgari și români, comemorându-I pe revoluționarii Hristo Botev și Vasil Levski.

Am celebrat rădăcinile, valorile comune europene, am sărbătorit libertatea și noua dinamică a dezvoltării relațiilor dintre România și Bulgaria în cadrul parteneriatului strategic.
Într-un glas, alături de reprezentanți ai structurilor administrative ale statului roman, bulgar, cât și diplomați ai altor state, am adresat urările cele mai calde și felicitări pentru Ziua Națională.

Честит рожден ден, България!